Eduard Ezeanu

Încântat de cunoștință!

Află mai multe despre oficiantul tău de ceremonie
Salutare! Sunt Eduard Ezeanu. În majoritatea timpului lucrez ca trainer, coach și psihoterapeut, și am peste 15 ani de experiență în aceste domenii. Întotdeauna am fost pasionat de a înțelege natura umană, și de a-i ajuta pe ceilalți să comunice și relaționeze mai bine. Consider că relațiile de calitate sunt una din cele mai importante surse de împlinire în viață. În 2018 am aflat despre ceremoniile de nuntă umaniste, personalizate, și am știut aproape imediat că vreau să susțin și eu astfel de ceremonii. Îmi părea o extensie naturală a ceea ce făceam deja pe plan profesional. Ceva timp mai târziu, după un program de formare ca oficiant umanist organizat de ASUR, am început cu entuziasm să susțin ceremonii umaniste. În activitatea mea de oficiant umanist, îmi place să mă concentrez pe a înțelege cât mai bine dorințele mirilor, și a crea în colaborare cu ei o ceremonie de nuntă emoționată și memorabilă. Atât pentru ei, cât și pentru invitați. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună!
Eduard Ezeanu Oficiant, Ceremonii Umaniste

Galerie

O parte dintre momentele memorabile cu care mă mândesc

Ne-ar plăcea să vorbim despre ceremonia ta!

Te invităm să ne scrii pentru a îți fi alături.
REZERVĂ DATA