roen

Ceremonii

Ceremoniile umaniste sunt primul serviciu de acest gen din România. Echipa noastră vă oferă ocazia de a sărbători momente importante din viața voastră și a celor dragi, într-o manieră non-religioasă, originală și plăcută.

O ceremonie umanistă este un eveniment festiv, pentru oamenii care simt că filosofia umanistă reflectă credinţa lor în iubire şi respect reciproc, precum şi faţă de semenii lor şi lumea în care trăim. Ceremoniile umaniste pot fi organizate pentru a marca evenimente importante din viața unui om, precum venirea pe lume a unui copil, căsătoria sau înnoirea jurămintelor de căsătorie.

Ceremoniile cuprind o gamă diversă de servicii flexibile care pot fi personalizate și adaptate după diverse teme. Fie că optați pentru o ceremonie tematică cu personaje din filme sau cărți, fie că doriți o ceremonie cu tematică tradițională, clasică sau complet nouă, exclusiv creația voastră originală, echipa noastră vă stă la dispoziție.

Oficiem ceremonii umaniste de căsătorie și înnoirea jurămintelor, în orice localitate din România. De asemenea, oficiem ceremonii de numire (botez) pentru copii, în orice localitate din România. În cadrul acestor ceremonii, părinții își prezintă copilul prietenilor și familiei, anunțând numele pe care i l-au ales.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre ceremoniile umaniste și să alegeți un oficiant din echipa noastră, vă invităm să ne contactați.