Author: Monica

Daniel Secară

daniel@ceremoniiumaniste.ro

Bine te-am găsit!
Numele meu este Daniel, iar eu sunt oficiantul tău de ceremonii umaniste.
În ultimii doi ani am avut onoarea și, totodată plăcerea, să cunosc numeroase cupluri și să le fiu alături în cel mai important moment din viața lor: clipa în care și-au unit destinele. Ceremonia e un moment special, motiv pentru care ai nevoie de o persoană devotată și înțelegătoare, o persoană care, în același timp, să-ți fie atât colaborator cât și prieten. Vom da frâu liber creativității și împreună vom făuri un eveniment special, doar al vostru, care să vă reflecte întru totul pasiunile și aspirațiile. Ne vom detașa de șablonul uzual al căsătoriei, pentru a celebra dragostea într-o manieră originală și inedită.
Ce zici, ești gata  să creăm o amintire de neuitat?

Atila Nyerges

atila@ceremoniiumaniste.ro

Salut! Eu sunt Oti și sunt oficiant de ceremonii umaniste, nunți și ceremonii pentru copii, fără componentă religioasă.

De ce fac asta?

Cu ocazia proiectelor de popularizare a științei pe care, împreună cu un grup de prieteni, le organizăm în timpul nostru liber începând din 2010, am venit în contact cu români mai neobișnuiți, cu cerințe aparte. Aceștia au pretenția ca evenimentele cele mai importante din viața lor să aibă legătură cu … viața lor. Pfff!

Ei vor ca ceremonia căsătoriei să reprezinte povestea lor de dragoste, cum s-au cunoscut, ce simt unul pentru celălalt, planurile de viitor și valorile lor comune.

Ceremonia botezului să fie despre copil și despre felul în care părinții i-au pregătit venirea pe lume, despre speranțele și visurile tinerei familii.

Aceste cupluri nu-și doresc o ceremonie după șablonul străvechi, uniformizant. Nu vor o altă ceremonie clonă, una dintre zecile de mii într-un an. Au înțeles că ADN-ul iubirii lor este unic iar ceremonia lor are nevoie de un implant de personalitate. Hmmm…

Poate că acești oameni nu sunt nebuni… Poate că nici nu sunt chiar așa de puțini…. Poate că și tu ești unul dintre ei…

E posibil ca și tu să simți că povestea voastră este unică și să vrei să-ți faci prietenii părtași la prea-plinul bucuriei voastre. E posibil ca și tu să fii genul care crede că puterea legăturii dintre oameni este dată de calitatea experiențelor avute în comun. E posibil ca și tu să-ți dorești o ceremonie care să aibă legătură cu… viața ta. Dacă e așa, scrie-mi un mesaj și invită-mă în viața voastră pentru a compune împreună experiența pe care-o visezi!

Anca Bontaş

contact@ceremoniiumaniste.ro

Sunt Anca și am ales să devin oficiant de ceremonii umaniste pentru a ajuta oamenii care se iubesc să-și celebreze dragostea într-un mod inedit și cât mai personal. Consider că fiecare dintre noi ar trebui să își construiască propriile amintiri atunci când vine vorba de momentele speciale ale vieții, precum căsătoria sau venirea pe lume a unui copil.

Sunt pasionată de știință și fascinată de universul sci-fi, așa că ceremoniile cu tematică SF, fantasy sau legate de o anumită ramură a științei sunt preferatele mele. Chiar dacă alegeți să vă conformați unor tradiții, chiar dacă doriți să fiți cu totul ieșiți din comun, puteți apela cu încredere la ajutorul meu, oficiantul vostru de ceremonii. Împreună vom organiza o ceremonie care să fie reprezentativă pentru voi și de neuitat pentru invitați.